Managementul clinic și paraclinic al tuberculozei în practica specialistului

O terapie eficientă pentru boala numită tuberculoză există de mai bine de o jumătate de secol, dar totuși această patologie rămâne printre cele mai mari probleme de sănătate publică din zilele noastre. Tuberculoza reprezintă o amenințare serioasă la adresa populației din întreaga lume, dar în mod special în țările cu o situație socioeconomică precară, instabilă. Tuberculoza era considerată in trecut o boală a sărăciei (1), însă faptul că rămâne cea de-a opta cauză de deces în lume, ne arată provocările cu care se confruntă zilnic profesioniștii din sănătate și funcționarii din domeniul sănătății publice, deoarece cu toții încearcă să controleze o boală care este înrădăcinată în cultura societății. Provocările cu care se confruntă acești specialiștii sunt lipsa accesului la diagnostic și tratament rapid, coexistența tot mai frecventă a tuberculozei și a infecției cu virusul imunodeficienței umane, respectiv prevalența în creștere a tuberculozei multidrog rezistente (2). Persoanele aflate în contact strâns cu un pacient cu tuberculoză pulmonară activă prezintă cel mai mare risc de infecție primară, în timp ce pacienții cu sisteme imune compromise au cele mai mari șanse de reactivare a infecției cu tuberculoză latentă. Trebuie adus la cunoștința publicului faptul că tuberculoza poate afecta orice organ. În scopul definirii, infecția cu tuberculoză apare atunci când o persoană sensibilizată, inhalează aerosoli contaminați cu mycobacterium tuberculosis și care ulterior ajung în tractul respirator. Manifestările clinice variază de la caz la caz, însă adesea acestea includ tuse, febră, transpirații nocturne și scăderea în greutate. În cazul majorității pacienților, răspuns lor imun limitează propagarea tuberculozei spre o boală activă, rezultând o infecție asimptomatică, neinfecțioasă și care poate rămâne în organism timp de mai mulți ani, numită tuberculoză latentă. Esențiale sunt rezultatele pozitive la testul de tuberculină / QuantiFERON-TB Gold care în absența unei tuberculoze active ne confirma infecția cu tuberculoză latentă. Pentru a stabili diagnosticul de tuberculoza activă se utilizează o combinație de caracteristici epidemiologice, clinice, radiologice, microbiologice și/sau histopatologice (3). Pacienții cu tuberculoză pulmonară activă și conform ghidurilor actuale, trebuie să prezinte trei probe de spută pentru o analiză de laborator specifică. În cazul paciențiilor cu tuberculoză latentă este recomandabil a fi utilizat tratamentul cu izoniazida timp de nouă luni. Contrar, bolnavii cu tuberculoză activă necesită o schemă terapeutică complexă cu mai multe antituberculostatice pentru a reduce riscul de transmitere și pentru a preveni apariția rezistenței la medicamente (4). Tratamentul inițial al tuberculozei active începe de regulă în spital și se continuă în regim ambulatoriu (5). Un lucru extrem de important este ca terapia medicamentoasă in cazul pacienților cu tuberculoză activă să fie efectuată sub stricta observație a cadrului medical pentru o cât mai bună aderență. Pentru un succes terapeutic, profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să colaboreze între ei, cu Direcția de Sănătate Publică Județeană sau Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta București, pentru măsurile aplicate privind prevenirea răspândirii bolii contagioase, izolarea adecvată a pacienților cu tuberculoză pulmonară activă, investigarea tuturor contacțiilor și scăderea numărului de cazuri cu infecție tuberculoasă latentă.