Managementul clinic si paraclinic in practica specialistului pag. 43-44.pdf (2.7 MB)
Managementul clinic și paraclinic al tuberculozei în practica specialistului
O
terapie eficientă pentru boala numită tuberculoză există de mai bine de o
jumătate de secol, dar totuși această patologie rămâne printre cele mai mari
probleme de sănătate publică din zilele noastre. Tuberculoza reprezintă o
amenințare serioasă la adresa populației din întreaga lume, dar în mod special
în țările cu o situație socioeconomică precară, instabilă. Tuberculoza era
considerată in trecut o boală a sărăciei (1), însă faptul că rămâne cea de-a
opta cauză de deces în lume, ne arată provocările cu care se confruntă zilnic
profesioniștii din sănătate și funcționarii din domeniul sănătății publice,
deoarece cu toții încearcă să controleze o boală care este înrădăcinată în
cultura societății. Provocările cu care se confruntă acești specialiștii sunt
lipsa accesului la diagnostic și tratament rapid, coexistența tot mai frecventă
a tuberculozei și a infecției cu virusul imunodeficienței umane, respectiv
prevalența în creștere a tuberculozei multidrog rezistente (2). Persoanele
aflate în contact strâns cu un pacient cu tuberculoză pulmonară activă prezintă
cel mai mare risc de infecție primară, în timp ce pacienții cu sisteme imune
compromise au cele mai mari șanse de reactivare a infecției cu tuberculoză
latentă. Trebuie adus la cunoștința publicului faptul că tuberculoza poate
afecta orice organ. În scopul definirii, infecția cu tuberculoză apare atunci
când o persoană sensibilizată, inhalează aerosoli contaminați cu mycobacterium
tuberculosis și care ulterior ajung în tractul respirator. Manifestările
clinice variază de la caz la caz, însă adesea acestea includ tuse, febră,
transpirații nocturne și scăderea în greutate. În cazul majorității pacienților,
răspuns lor imun limitează propagarea tuberculozei spre o boală activă,
rezultând o infecție asimptomatică, neinfecțioasă și care poate rămâne în
organism timp de mai mulți ani, numită tuberculoză latentă. Esențiale sunt
rezultatele pozitive la testul de tuberculină / QuantiFERON-TB Gold care în
absența unei tuberculoze active ne confirma infecția cu tuberculoză latentă.
Pentru a stabili diagnosticul de tuberculoza activă se utilizează o combinație
de caracteristici epidemiologice, clinice, radiologice, microbiologice și/sau
histopatologice (3). Pacienții cu tuberculoză pulmonară activă și conform
ghidurilor actuale, trebuie să prezinte trei probe de spută pentru o analiză de
laborator specifică. În cazul paciențiilor cu tuberculoză latentă este
recomandabil a fi utilizat tratamentul
cu izoniazida timp de nouă luni. Contrar, bolnavii cu tuberculoză activă
necesită o schemă terapeutică complexă cu mai multe antituberculostatice pentru
a reduce riscul de transmitere și pentru a preveni apariția rezistenței la
medicamente (4). Tratamentul inițial al tuberculozei active începe de regulă în
spital și se continuă în regim ambulatoriu (5). Un lucru extrem de important
este ca terapia medicamentoasă in cazul pacienților cu tuberculoză activă să
fie efectuată sub stricta observație a cadrului medical pentru o cât mai bună
aderență. Pentru un succes terapeutic, profesioniștii din
domeniul sănătății trebuie să colaboreze între ei, cu Direcția de Sănătate
Publică Județeană sau Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta
București, pentru măsurile aplicate privind prevenirea răspândirii bolii
contagioase, izolarea adecvată a pacienților cu tuberculoză pulmonară activă,
investigarea tuturor contacțiilor și scăderea numărului de cazuri cu infecție
tuberculoasă latentă.